Enter a Heading
Aveam un plan bine construit pentru sesiunea Soniei și a lui Costin. Mă gândisem câteva zile la rând la un parcurs care să bifeze cam ce îmi imaginam de la sesiunea asta și ce știam că și-ar fi dori și ei. “Aveam” e cuvântul potrivit pentru că până la urmă a fost totul cât se poate de spontan.
În ziua în care am programat sesiunea a fost anunțată furtună și sosise Papa în vizită la București, așadar orașul era blocat și străzile erau pline de oameni. Fix ce nu îmi doream. Am ales o zi de vineri special ca să fie mai liber orașul, însă nu mi-a ieșit, iar cu furtuna nu aveam ce face, trebuia să găsesc pe loc o soluție la interior. Trecând peste aceste aspecte logistice și meteorologice, așteptam cu super entuziasm sesiunea cu ei, știam câteva lucruri și i-am plăcut de cum i-am văzut.
Sonia a fost extrem de drăguță și mi-a scris un mail în 2018 în care mi-a descris relația lor. Știu că au contribuit amândoi la acel mail și am apreciat enorm că au investit în relația noastră. Ce mi-a plăcut la sesiunea aceasta… Hmm, foarte, foarte multe! Am ieșit dintr-o zonă de anxietate și panică pe care o am de obicei în situațiile acestea fără nici un plan.
Mereu mi-am impus să performez în orice condiții și să nu dezamăgesc, lucru care pe termen lung te erodează și te deformează până în punctul în care nu mai ajungi să te bucuri de ceea ce faci, ci doar să te îngrijorezi, plănuiești în detaliu ca să eviți situațiile neplăcute. Eh, bine, de data acesta pur și simplu am renunțat la viziunea mea și am îmbrățișat cu totul necunoscutul.
Am avut toți trei curaj, eu de a fotografia într-un mediu necunoscut, extrem de spontan iar ei de a se expune în fața mea. Fiecare a făcut un pas înspre celălalt. Pasul făcut de ei a fost mai mare și mi se întâmplă rareori ca un cuplu să se deschidă atâta de mult și să îmi dezvăluie toate laturile care țin până la urmă relația într-un echilibru delicat. Sesiunea acesta am simțit că este despre tot procesul lor. 10 ani împreună înseamnă multe etape, multe discuții, multă fericire și prietenie și un parcurs comun și individual în aceeași direcție. Sunt sigură că nu este ușor, dar ceea ce am avut ocazia să văd în privirile lor jucăușe și pline de tandrețe, observator fiind, simt că a meritat tot efortul.
Mă simt recunoscătoare pentru ocazia de a fi martor și observator la evenimentele atât de intime și de importante din viață fiecăruia și datorită celor care se deschid, care devin vulnerabili în fața mea, ajung și eu să mă cunosc mai bine și implicit să evoluez.
Mulțumiri sincere, S & C!
