Life itself by Dan Fogelman (2018)

Am o lista lungă de lucruri despre care am în plan să scriu, printre care un mic draft despre poeziile Anei Blandiana și un două drafturi despre două dintre cărțile mele preferate "20 de ani în Siberia"-Anița Nandriș-Cudla și biografia pianistei Clara Haskil, dar cum am zis că acest blog nu va fi o presiune, aleg să scriu despre ce simt că e momentul.

Life itself scris și regizat de Dan Fogelman (nu știu nimic despre acest regizor și e ok așa).

Am văzut filmul acum două zile și dintr-un motiv deocamdată necunoscut în totalitate, mă gândesc încontinuu la el, e clar că trebuie să îl scot în lume, nu îl pot lăsa să își aștepte rândul.

Este o dramă romantică, mai mult dramă decât romantic, care are în centru povestea unui cuplu Will și Abby (Oscar Isaac și Olivia Wilde) o poveste de dragoste multi-generațională care traversează mai multe decenii și continente. Din SUA/New York în Europa/Spania lucrurile sunt conectate între ele printr-un singur eveniment.

Odată că am trecut de primele zece minute narate de Samuel.L.Jackson care sincer, nu știu ce a avut regizorul în cap dar știu sigur că a vrut să facă o schemă a la Tarantino dar din păcate eu nu cred că a ieșit ce trebuie. După ce am rezistat acele 10 minute mi-am dat seama că filmul are potențial.

Jocul actorilor este ok, au reușit cu brio să facă față unui scenariu atât de complicat. Nu e film de o seară romantică, e film de văzut cand vrei ceva dramă.

Ce m-a atras să rămân în film a fost a autenticitatea situaților, un pic cam brutale față de ce te aștepți dar tocmai asta cred că fost intenția că 'life itself' nu ține cont de cum te aștepți tu să îți curgă povestea (plus că e clar că regizorul îl adoră pe Quentin Tarantino). Azi ești, mâine nu mai ești 'and it's that simple'. Faptul că e filmat frumos ajută să mergi mai departe. Eram curioasă dacă regizorul va merge până la capăt cu ideea și a fost o surpriză să văd că a reușit să facă un final reușit.

Este genul de film pe care chiar trebuie să îl vezi până la final că să înțelegi ceva, alfel nu merge. Mi-a plăcut întotdeauna să amân cât pot recompensa pentru că atunci când vine să fie un moment de savurat.

Îmi place să rămân în corp cu senzația unui film, e cea mai făină senzație indiferent că a fost bun sau mai puțin bun, cred că despre asta e vorba, despre experiența pe care ți-o oferă și despre ce îți lasă de gândit.

Eu zic că merită văzut pentru că scenariul este unul reușit și pentru că transmite ce trebuie, că ‘At any moment life will surprise you.’

Las aici câteva dintre replicile care mi-au rămas în minte după ce am văzut filmul:

Isabel Díaz către băiatul ei Rigo: "Listen to me. Rigo, you have had many ups and downs in your life. Too many. And you will have more. This is life. And this is what it does. Life brings you to your knees. It brings you lower than you think you can go. But if you stand back up and move forward, if you go just a little farther, you will always find love. I found love in you. And my life, my story, it will continue after I’m gone. Because you are my story. You are your father’s story. Your uncle’s. Rigo, my body fails me, but you are me. So you go now, give me a beautiful life. The most beautiful life ever. Yeah? And if life brings us to our knees, you stand us back up. You get up and go farther, and find us the love. Will you do that?"

Elena Dempsey-González narator: "I’m not sure whose story I have been telling. I’m not sure if it is mine, or if it’s some character’s I have yet to meet. I’m not sure of anything. All I know is that, at any moment, life will surprise me. It will bring me to my knees, and when it does, I will remind myself, I will remind myself that I am my father. And I am my father’s father. I am my mother. And I am my mother’s mother. And while it may be easy to wallow in the tragedies that shape our lives, and while it’s natural to focus on those unspeakable moments that bring us to our knees, we must remind ourselves that if we get up, if we take the story a little bit farther… If we go far enough, there’s love."

Mi-a plăcut faptul că filmul subliniază de mai multe că povestea noastră, direcția în care merge viață noastră e de cele mai multe ori întâmplătoare și că suntem interconectați mai mult decât credem, că ne influențăm reciproc viețile prin cele mai mici gesturi. Viață noastră, povestea noastră este și povestea părinților noștri, a prietenilor noștri a tuturor celor din jurul nostru și că iubirea este ceea ce ne face să ducem povestea mai departe.

Will: "It’s so strange to think about, how a completely random moment involving peanut butter, that happened way before I was born, would shape my entire life."